1. Cleopatra Stratan 

Cleopatra Stratan, fiica cântărețului Pavel Stratan, a fost si va rămâne în istoria Republicii Moldova și a României, ca cea mai tânără artistă, care la doar 3 ani a șocat milioane de oameni din întreaga lume cu vocea și darul său actoricesc. 

Piesa cu care s-a făcut remarcată este „Ghiță”, la scurt timp acesta a înregistrat pe internet peste 50.000.000 de vizualizări. În 2005, lansează primul album „Amintiri din copilărie”, album lansat după aceea și pe piața românească și vândut „ca pâinea caldă”.  În octombrie va împlini 15 ani.

Prima imagine: anul 2006. A doua imagine: anul 2017

2. Ionel Istrati

În 2008 a lansat primul său videoclip pentru piesa „Poate”, iar în iulie 2009 un al doilea clip video - „Uită-mă”. În 2010 cântărețul a participat la finala națională a competiției Eurovision Song Contest, cu piesa „Te iubesc”, în același an a participat la Fabrica de staruri 2. În 2011 a participat la primul sezon al show-ului Vocea României.

Prima imagine: anul 2008. A doua imagine: anul 2016

3. Ionela Țăruș și Mihai Ungureanu

Ionela și Mihai au devenit renumiți pe internet, după ce au dansat la nunta unor rude. Imaginile video au devenit virale pe rețelele de socializare. În iunie 2011, Ionela Ţăruş şi Mihai Ungureanu s-au plasat pe locul trei la concursul internaţional de talente „Minuta Slavî” desfăşurat la Moscova. Ulterior, cei doi au decis să-și continuie cariera separat.

Micii dansatori Ionela Țăruș și Mihai Ungureanu au rămas buni prieteni după despărțire. Mihai Ungureanu continuă să danseze la „Clubul Gloria”, însă Ionela a început să frecventeze clubul de dans „Black & White”, acolo unde a fost promovată direct în grupul de bază al baletului. 

Prima imagine: anul 2017. A doua imagine: anul 2012. A treia imagine: anul 2017.

4. Eva Timuș

Eva Timuș este o fetiță de 15 ani din Chișinău, care a participat în cadrul show-ului rusesc „Голос Дети”, „Next Star” și „Românii au talent”. Adolescenta reușește să uimească cu vocea ei în continuare. În doar câțiva ani, aceasta a trecut printr-o transformare uluitoare. Atât fizică, cât și muzicală.

Prima imagine: anul 2015. A doua imagine: anul 2017 

5. Iuliana Beregoi

La început, fetița a devenit cunoscută datorită imaginile video în care apărea filmată de către părinți și unde cânta piesele lui Ionel Istrati, fiind fana cântărețului. Ulterior, părinții au decis să o lanseze în muzică. La scurt timp, tânăra devine o adevărată vedetă în rândul adolescenților din RM și România, iar de curând a lansat și un vlog.

Prima imagine: anul 2006. A doua imagine: anul 2017

6. Adrian Ursu

Cântărețul Adrian Ursu a lansat primul său cântec „Aș vrea...scuter 50cc” în anul 2003. După aceasta au urmat alte lansări de succes, care l-au transformat pe tânăr într-un adevărat burlac râvnit de multe tinere moldovence.

Interpretul lansează piese în continuare și rămâne la fel de popular cum a fost cu 14 ani în urmă.

Prima imagine: 2004. A doua imagine: 2016

7. Alexandru Manciu

Tânărul Alexandru Manciu a devenit cunoscut publicului moldovenesc după ce a participat și câștigat concursul Fabrica de Staruri în anul 2009. Ulterior, tânărul a lansat o serie de piese și videoclipuri.

Prima imagine: 2009. A doua imagine: 2017

8. Dara

Nicoleta Darabană s-a născut pe 22 mai 1993, în Telenești, Republica Moldova. A început să cânte de la vârsta de trei ani. La șase ani a început să facă canto sub îndrumarea profesorului Anatol Roșcovan. La 7 ani a participat la primul concurs din viața ei „Ti Amo” în România. Cu piesa „Open Your Eyes”, Dara s-a clasat pe locul 3 în finala preselecției naționale din Republica Moldova pentru Eurovision 2012. Ea a fost cea mai tânără finalistă a preselecției naționale din acel an. 

La finele lunii august 2014 Dara a lansat împreună cu Inna, Antonia și Carla's Dreams piesa „Fie ce-o fi”, care a ajuns până în top 30 al Romania Airplay Top 100.

Prima imagine: 2012. A doua imagine: 2017

9. Katy Rain 

Katy Rain a început a cânta încă din primii ani de școală. Iar prima prestație scenică în calitate de vocalistă a fost la 7 ani. În august 2009, devine laureată a Festivalului Internațional „Perla Fiesta”, care a avut loc în Istanbul. În primăvara anului 2010 se lansează proiectul Katy Rain, al cărui producator este Andrei Tostogan.

Prima imagine: anul 2010. A doua imagine: anul 2016

10. Trupa O Zone

Trupa O zone a fost fondată în 1999. Inițial, din band făceau parte doar Dan Bălan și Petru Jelihovschi - actualmente fiind directorul unei televiziuni din Moldova. Mai apoi, trupa a fost refăcută, iar din noua componență au făcut parte și Arsenie Todiraș cu Radu Sîrbu.

Trupa a dispărut în 2005. Băieții nu s-au mai înțeles, din câte se pare, iar ulterior fiecare și-a construit o carieră solo. Dan Bălan a devenit celebru în America și Rusia, Arsenie a devenit un artist foarte ascultat de ruși, iar Radu Sîrbu s-a lansat în România.

Prima imagine: anul 2004. A doua imagine: anul 2017

11. Trupa Fresh 

TrupaFresh, compusă din surorile Nona și Violeta Marian și Nadia Muntean, alcătuiau un trio popular prin anii 2000, frecvent solicitat în concerte și în cluburile de noapte. În anul 2004, fetele au hotărât să continue fiecare pe drumul său. Astfel, Nadia și-a continuat cariera după specialitate, Violeta Marian a urmat masterul în drept, iar singura care mai face muzică este Nona Marian. 

Prima imagine: anul 2002. A doua imagine: anul 2016

12. Tania Cerga (fostă membră a trupei „Studio One”) .

Studio One a fost lansat în 2003, iar ultima dată de această trupă s-a auzit în anii 2007-2008. Tânăra este cunoscută și sub numele de scenă Ivana. Din 2013 este membră a juriului concursului „Moldova are talent” alături de solistul vocal Nicu Țărnă și tenorul Mihai Muntean. 

Prima imagine: 2004. A doua imagine: 2016

13. Frații Irina și Anatol Bivol 

Lansarea duetului Fraților Irina și Anatol Bivol a avut loc la sfârşitul anului 1990 de Revelion cu cântecul „Florile dragostei”, care a devenit practic imediat şlagăr. În anul 1991 au devenit laureați la concursul „Tinere talente” (România, Iași). După concurs au fost invitați de către Ion Suruceanu să fie solişti ai formației „Real”, unde au activat până în 1992.

Pe parcursul anilor 1992-1993 au activat în cadrul formației interpretei Nina Crulicovschi. În anul 1994 au făcut program solo și au pornit în turnee prin Moldova, România și Ucraina. Anatol este interpret şi compozitor al pieselor.

Prima imagine: 1996. A doua imagine: 2016

14. Alla Donțu - fostă membră a trupei „Zbînț” 

Trupa „Zbînț” era compusă din Alla Donțu, Eugenia Caraghiaur și Diana Pervușin. Formația a fost lansată în septembrie 2001 cu piesa „Veniți cu noi în mileniul trei”, devenită celebră practic peste noapte în rândul tinerilor.

Prima imagine: 2008 (Alla Donțu - centru). A doua imagine: 2017

15. Carlas Dreams

Carla's Dreams este o formație muzicală din Republica Moldova, care a apărut în anul 2012. Trupa este un grup anonim de vocaliști și compozitori care interpretează melodii în limbile română, rusă și engleză. Înființată în orașul Chișinău, Carla's Dreams combină mai multe stiluri muzicale printre care, cele mai recunoscute sunt hip hopjazzrock și pop. Au scris hituri de top în România, precum Te rogSub pielea meaAceleImperfect, care au ocupat primul loc în toate topurile muzicale din România și Republica Moldova.

În septembrie 2016 Carla's Dreams câștigă Premiile Media Music la șapte categorii, printre care „Best Group” și „Cea mai difuzată melodie”. Tot în 2016, solistul trupei, se alătură juriului emisiunii X Factor. El a câștigat sezonul din 2016 cu concurenta antrenată de el, Olga Verbițchi.

Prima imagine: 2012. A doua imagine: 2016