După o masă care conţine aceste ingrediente senzaţia de foame se va instala mai greu datorită catităţii mari de amino acizi pe care le conţin. Arginina şi lisina, cei doi amino acizi studiaţi de cercetători, activează o celulă din creier intrată de puţin timp în atenţia oamenilor de ştiinţă, tanicita, care controlează apetitul.

Nicholas Dale, profesor de neuroştiinţe la Universitatea din Warwick, a declarat că „nivelul de amino acizi din sânge şi din creier după terminarea unei mese este un indicator important cu privire la nivelul pe care îl are senzaţia de saţietate. Descoperirea celulei tenacita, aflată în centrul creierului, regiune responsabilă cu controlarea greutăţii corporale, ar putea fi un prin pas spre găsirea unei soluţii împotriva obezităţii, scrie Gustarte.

Amino acizii care se găsesc în alimentele bogate în proteine, atât de sursă animală, cât şi vegetală, ajută la înlăturarea senzaţiei de foame pentru o perioadă mai lungă de timp. Acest lucru se datorează faptului că proteinele se digeră mult mai uşor şi nu cresc cantitatea de zahăr din sânge care ne face să vrem să mâncăm din nou la scurt timp după ce ne-am ridicat de la masă.

Informaţia nu era complet necunoscută lumii medicale, însă faptul că şi creierul este foarte implicat în proces a fost o surpriză. La doar 30 de secunde după ce consumăm alimente bogate în amino acizi informaţia este trimisă către partea de creier care controlează apetitul şi greutatea corporală.

Lista completă a alimentelor despre care cercetătorii englezi spun că ţin foamea la distanţă cumprinde: carne de pui, de curcan, pulpă de porc, anşoa, ton, parmezan, macrou, creveţi, alune, migdale, fistic, nuci, susan, tahini.