„Cu trei ani în urmă noi încercam măcar să discutăm cu ei, nu să vină în RM. S-a făcut un progres foarte mare. Faptul că ei vin aici le oferă posibilitatea să vadă că este o industrie credibilă în RM. Sunt niște parteneri credibili și în care poți avea siguranță. Vinul are un ciclu de producere lung. Vinul este o poveste pe care trebuie să o vinzi și nu e ușor. Nu poți face un vin bun neavând nimic. De aceea când vin directorii financiari și văd tot ce este în spate ei se conving că da este o industrie întreagă care știe să facă politici, marketing, promovare, evenimente și deci înseamnă că poți avea încredere”, a declarat Diana Lazăr, vice directorul Proiectului de Competitivitate din Moldov, în cadrul emisiunii DigitalMUST. 

Referindu-se la acest subiect, Cristina Frolov, managing director Castel Mimi a menționat că aceste evenimente sporesc încrederea partenerilor străini în producătorii din Republica Moldova.