Fotojurnalistul vrea să conteste, prin intermediul instanței de judecată, actele administrative ale Președinției, în baza cărora i s-a interzis să participe la evenimentele organizate de șeful statului. Cerea a fost acceptată de către Judecătoria Chişinău (sediul Buiucani), care a dispus ca, până pe data de 13 noiembrie, Președinția să prezinte o referință în acest caz. Totodată, instanța a propus părților concilierea litigiului pe cale amiabilă până la această dată.
 
În cererea depusă în instanță Grigoriță a explicat că nu a fost lăsat să intre la patru evenimente organizate de Președinție și că nu a primit explicații plauzibile din partea Aparatului Președintelui în privința interdicțiilor. Jurnalistul crede că interdicția i-a fost aplicată după ce i-a adresat mai multe întrebări incomode președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, într-o conferință de presă, de acum câteva luni, în legătură cu conflictul din regiunea transnistreană şi relaţia sa cu Federația Rusă: „Cum președintele țării poate să meargă să-și ceară scuze de la cel care ne-a agresat? Au împușcat cu tehnică grea. Cu tancuri, trei tancuri. Eu am fost acolo şi am văzut cu ochii mei. Nu am împușcat eu. Cum un președinte poate să-și ceară scuze de la agresor?”, l-a întrebat acesta pe Igor Dodon.
 
După acea conferință de presă, jurnalistul nu a mai fost lăsat să participe la următoarele evenimente organizate de Președinție.
 
Constantin Grigoriță susține că a solicitat de mai multe ori explicații din partea Aparatului Președintelui, cu privire la aceste interdicții, dar nu a primit răspunsuri concrete. În încercările sale de a afla cauzele limitării accesului, el era direcționat către SPPS, iar cei de la SPPS îl redirecționau, la rândul lor, către Președinție.
 
Asociația Presei Independente a solicitat Aparatului Președintelui să se expună cu privire la aceste interdicții. 

Citește continuarea materialului pe media-azi.md.