Mihai Moldovanu a declarat reporterilor că nu este imobilul său. Conform datelor de la Cadastru, imobilul în care acesta locuieşte a fost dat în exploatare în octombrie 2015. În ultimii doi ani, proprietarii au achiziţionat un teren adiacent, amenajându-l cu gazon verde. Casa este înregistrată pe numele soţilor Valentin şi Nina Sofroni, părinţii Mihaelei Iacob, ambii pensionari. Casa este una modernă, cu trei niveluri, deşi în datele de la Cadastru este înregistrată cu o suprafaţă de doar 120,2 m.p. Imobilul are o valoare cadastrală de doar 1,2 milioane de lei, în timp ce preţul său de piaţă este de peste cinci milioane de lei. Până la poarta casei în care locuiesc cei doi funcţionari ai Primăriei Chişinău drumul este pavat.

Mihaela Iacob afirmă că imobilul a fost construit de părinţi şi că ea locuieşte în el „temporar”. „Părinţii au construit-o. Tatăl meu era profesor, doctor habilitat. A lucrat o viaţă, a fost viceministru, decan, adică surse a avut. Mama mea tot aşa, a lucrat o viaţă. Locuiesc acolo fiindcă apartamentul meu este vândut şi am o ipotecă acum, care încă nu s-a construit. Cum e gata, cum trec la casa mea. Apartamentul încă nu-i şi de asta stau la părinţi”, explică Mihaela Iacob.

Deşi imobilul a fost dat în exploatare în 2015, acesta şi-a făcut loc în declaraţia de avere a Mihaelei Iacob abia în 2016. În acel document, funcţionara declară un salariu de funcţie de 75,9 mii de lei, alţi 14,8 mii de lei de la Universitatea Tehnică şi 29,5 mii de lei - îndemnizaţie de la SA „Edilitate”. Tot în 2016, Iacob afirmă că a vândut un apartament cu suprafaţa de 44 m.p., luând pe el 211 mii de lei, locuinţă pe care o deţinea în proprietate din 1995 şi care se află în imediata apropriere a noii case de lux în care locuieşte. Anul trecut, Mihaela Iacob şi-a achiziţionat şi o maşină nouă, o Kia Sportage, fabricată în 2014, pentru care susţine că a plătit 300 de mii de lei. Cu un an mai devreme, Iacob a vândut două maşini pe care le deţinea, o Toyota RAV 4 şi o Mazda 323, obţinând, în total, 210 mii de lei. 

Citiți continuarea pe zdg.md.