Potrivit lui Usatîi, în condiţiile în care Moldova a devenit unul dintre principalele puncte de transbordare a traficului de droguri între America Latină, Europa şi Rusia, autorităţile moldoveneşti nu erau deloc interesate ca „Borman” să ajungă pe mîinile organelor de drept străine care pregăteau reţinerea lui.

Astfel, protectorii lui „Borman” din conducerea moldovenească au repetat scenariul pe care l-au încercat la reţinerea unei alte autorităţi criminale, Ion Druţă, cunoscut în lumea interlopă ca „Pisateli”.

Renato Usatîi a subliniat că „Borman a fost reţinut din aceleaşi considerente ca Pisateli”. În legătură cu aceasta, el a precizat că Druţă (Pisateli) a fost închis într-un penitenciar din Moldova, pentru că lui Plahotniuc nu-i era deloc convenabil ca isateli, căutat de organele de drept din România, Marea Britanie şi alte state europene, să le spună totul: şi despre omorul din Vitan în Bucureşti, şi despre tentativa de omor în Marea Britanie (asupra lui Gorbunţov - n.r.), şi alte crime.

„La fel s-a întîmplat şi cu Borman: au văzut că ruşii mîine-poimîine trebuie să-i ia pe toţi, gata, moldovenii au început a lupta”, a menţionat Usatîi, precizînd că Borman a fost implicat împreună cu actualul deputat democrat Constantin Ţuţu, în omorul unui lider al lumii criminale din Orhei. Tot atunci, a precizat Usatîi, poliţia l-a eliberat pe Borman, în pofida faptului că, „expertiza a arătat că a tras din pistol şi Ţuţu, şi Borman, şi mulţi alţii”.

„Cum se face că la Publika se spune că a fost reţinut în 2011, după asta a fost implicat în omor, de parcă spuneţi că a fost implicat cu 30 de ani în urmă”, a subliniat Usatîi. La mijlocul lunii septembrie presa a anunţat că serviciile speciale ruseşti au contracarat activitatea unei grupări criminale internaţionale, implicată în livrări de droguri în proporţii deosebit de mari din Europa în Rusia, tranzitînd Moldova. Atunci au fost reţinuţi în flagrant un cetăţean al Rusiei şi unul al Moldovei, asupra cărora au fost „găsite şi ridicate cel puţin 31 de kg de substanţe narcotice, valoarea pe piaţă a cărora putea fi de peste 20 de milioane de ruble”.

Practic a doua zi după acest anunţ, autorităţile moldoveneşti au trimis cîteva zeci de procurori în raioanele Soroca şi Orhei şi au raportat „despre reţinerea unor mari traficanţi de droguri”. În pofida zarvei informaţionale ridicate, despre acţiunile ulterioare nu se cunoaşte nimic. Anterior, presa a anunţat nu o singură dată, despre implicarea în contradandă cu substanţe narcotice a oamenilor din cercul de încredere al oligarhului şi liderului Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc.

Acest material este un Advertorial Politic și nu prezintă punctul de vedere al redacției AGORA. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.