„Considerați că această problemă este cea mai importantă a statului R. Moldova?”, l-a întrebat socialistul Vladimir Țurcan pe președintele Parlamentului, făcând referire la patosul cu care Andrian Candu a prezentat inițiativa.

„Consider că R. Moldova are mult de pierdut și a pierdut mult în căutarea celei mai bune modele de dezvoltare. Ba modele din Est, ba din Vest. Societatea este dezbinată. Acum este cazul să ne determinăm pe ce cale mergem. Așa că actuala guvernare propune acest proiect de hotărâre pentru a găsi cea mai bună modalitate de a introduce această prevedere în Constituție”, a răspuns Candu de la tribuna Parlamentului.

„Această inițiativă trebuie să fie supusă referendumului”, a adăugat Țurcan. „Acest lucru să-l propună cei din grupul de lucru”, a replicat Candu.

Țurcan a fost susținut de către colegul său de fracțiune, Vlad Bătrîncea.

„Demonstrați o abordare foarte liberă a Constituției, la fel ca Curtea noastră „Anticonstituțională”. Constituția grantează libertatea de gândire și exprimare a cetățenilor, și democrația în R. Moldova se exercită în condițiile pluralismului politic. Este stipulat în Constituție că nicio ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului.

Absolut toate sondajele demonstrează că majoritatea cetățenilor deja nu cred în integrarea eurpeană. Dacă 33-34% pledează pentru integrarea euroepană, peste 40% pledează pentru altceva. Decizia definitivă ceea ce ține de vector al țării aparține cetățenilor.

Dvs. vă temeți de referndumuri, de aceea ați anulat referendumului din 24 septembrie, și nu doiți nici de această dată referendum. [...] Decizia trebuie să fie a oamenilor. Lăsați Constituția în pace și preocupați-vă de restabilirea încrederii cetățenilor în Uniunea Europeană”, a spus Bătrîncea.

„Asta și facem în fiecare zi, și astăzi. [...] Nimeni altcineva decât Parlamentul nu este împuternicit să elaboreze legi, inclusiv să modifice Constituție, cu o majoritate de voturi”, i-a răspuns Candu socialistului.