Cercetătorii care au studiat acest fenomen spun că aurul care ajunge sub formă de deșeuri în apă nu reprezintă un risc pentru mediul înconjurător.

Din păcate, cercetătorii care s-au ocupat de studiu aduc vești proaste și pentru cei care vor să pună de-o afacere: recuperarea aurului pierdut în apele elvețiene nu merită efortul. Sunt doar câteva locuri unde recuperarea aurului ar putea deveni o practică viabilă.

Regiunea Ticino, unde se găsesc mai multe rafinării, este bogată și în reziduuri aurifere, iar aici s-ar putea justifica eforturile și costurile necesare pentru recuperare. Poate că nu poți să mergi cu sita, așa cum o făceau cei din Vestul Sălbatic acum două secole, dar soluții există.

Aurul nu e singurul metal prețios rătăcit în Elveția. Anual, aproximativ 3 tone de argint, în valoare de aproximativ 1,7 milioane de dolari, se pierd la fel. De asemenea, pot fi identificate și urme de tantal și de germaniu, elemente folosite în sectoarele tehnologice și medicale.

Studiul s-a concentrat asupra a 64 de centre de purificare a apei și pare să fie primul studiu sistematic de acest fel, desfășurat într-o țară industrializată.