Din devizul de cheltuieli aprobat de instituție de planifica arenda încăperii la Castel MIMI cu 56.000 de lei, pentru muzică vie - 12.000 de lei, pentru transportul oaspeților din străinătate - 30.000 de lei, 64.000 de lei pentru două coffe-break-uri, iar pentru editarea unei cărți despre SCR au fost prevăzute 100.000 de lei.

Fiindcă e sărbătoare, administrația s-a gândit că este momentul potrivit să repare intrările principale din instituție și cea din secția de internare. În total s-ar fi făcut 500.000 de lei. Pentru medalii, diplome și suveniruri au fost prevăzute alte 87.000 de lei. Pentru hrana participanților s-au prevăzut 320.000 de lei. În total, suma se ridică la 1,6 milioane de lei.

Deși a fost planificată la Castelul Mimi, recepția de vineri a avut loc, totuși, la Capitoles Park, un alt local luxos din Capitală. Câțiva medici de la Spitalul Clinic Republican au vorbit pentru Sănătate INFO că pentru ei recepția nu a fost gratuită, așa cum a fost în cazul invitaților din străinătate. Aceștia au trebuit să scoată din propriile buzunare câte 800 de lei.

Citiți continuarea, dar și explicația spitalului pe Sănătate INFO.