UPDATE 13.30. Maxim Lebedinschi a mai venit cu un demers în fața maghistraților CC. Acesta a solicitat restituirea solicitării Guvernului pe motiv că hotărârea de ieri nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial și deci, potrivit consilierului prezidențial, nu poate fi considerată ca act juridic existent. Demersul a fost respins prin deliberare în ședință, urmând ca argumentarea deciziei să fie publicată ulterior. 

UPDATE 13.25. CC a respins cererea de recuzare ca fiind „abuzivă și vădit neîntemeiată”.

Maxim Lebedinschi a solicitat recuzarea lui Tudor Panțîru, Aurel Băieșu, Igor Dolea, Vasile Zaporojan și Victoria Iftodi. Consilierul și-a argumentat cererea prin declarațiile făcute anterior de speakerul Andrian Candu precum că juriștii Parlamentului analizează împreună cu reprezentanții CC procedura de depunere a sesizării. 

Magistrații urmează să se pronunțe în curând pe marginea cererii de recuzare. Urmăriți mai jos imagini video în direct, oferite de Privesc.EU.

Amintim că la data de 12 septembrie curent, prim-ministrul a propus președintelui ţării candidatura lui Eugen Sturza pentru funcția de ministru al Apărării, aceasta fiind respinsă de șeful statului. Ulterior, premierul a propus repetat aceeași candidatură, care la fel a fost respinsă de președinte. Astfel, pe data de 19 septembrie 2017, Executivul s-a adresat Curții Constituționale pentru a clarifica acțiunile ce pot fi întreprinse de către prim-ministru și deciziile care pot fi adoptate de Parlament în cazul în care Președinția refuză propunerea repetată de numire în funcție a unui ministru. 

La 17 octombrie Curtea Constituțională a constatat că președintele Igor Dodon a încălcat prevederile Legii Supreme și că astfel există temei pentru instituirea interimatului funcției, condițiile în care ar urma să se întâmple acest lucru urmând să fie examinate pe fiecare caz separat.