„Sprijin financiar a fost oferit cu anumite condiții. Aceste condiții vizează și discuțiile ce au loc cu Fondul Monetar Internațional, care am înțeles că decurg destul de bine. La fel, noi urmărim și amendamentele propuse la legislația electorală. Comisia de la Veneția a venit cu anumite recomandări și noi vom urmări să vedem cum sunt respectate aceste recomandări. Prima tranșă va fi plătită în timp util”, a declarat Malmstrom.

Amintim că în vara acestui anParlamentul European a votat pentru acordare a asistenței financiare în valoarea de 100 de milioane de euro Republicii Moldova.  

Din asistența totală de 100 de milioane de euro, 40 de milioane au fost convenite sub formă de grant și 60 de milioane sub formă de împrumut. Aceste mijloace financiare vor completa resursele furnizate de FMI și alte instituții multilaterale.