Numele lui Andrei Braguța a răsunat de mai multe ori în timpul celei de-a 62-a sesiune a Comisiei contra torturii pe lângă ONU, la Geneva, unde autoritățile moldovene au povestit cum luptă contra acțiunilor crude și inumane. Potrivit avocatului Vadim Vieru de la Promo-LEX, care reprezintă familia tânărului în instanțe, cazul a trezit mult interes printre membrii comisiei.

Vieru a mai spus că familia Braguța a decis să nu implice Federația Rusă în proces, deși tânărul de la Bălți deținea și cetățenia acestui stat. Avocații spun că au hotărât să nu înștiințeze despre cele întâmplate Ambasada Rusiei la Chișinău pentru că familia nu și-a dorit să transforme cazul în unul politic.

Membrii Comisiei contra torturii pe lângă ONU au aflat despre cazul Braguța din presă. „Am observat că sistemul de înștiințare cu privire la cazurile de tortură există, însă, în practică, nu funcționează”, a declarat membrul comisiei, Claude Heller Rouassant. „Se creează impresia că cei implicați în cazul Braguța, dar și oficialii, nu au manifestat atenția cuvenită acestei situații. Cum vreți să înlăturați asemenea întâmplări pe viitor? Cum aveți de gând să fortificați încrederea societății?”, a întrebat, la rândul său, Felice Gaer.

Cazul Andrei Brăguța a făcut autoritățile să miște lucruri în modul în care se aplică legea față de persoanele bolnave psihic, în faza de urmărire penală. Ministerul Justiției a creat un grup de lucru interinstituțional pentru elaborarea mecanismelor legale și ajustarea cadrului normativ aplicabil în faza de urmărire penală a persoanelor cu boli psihice, anunță instituția.