În acest context, Vitalie Gămurari a cerut, în numele PDM, ca instituțiile mass-media care au publicat falsul să dezmintă oficial acest lucru.

„Este vorba de o plângere penală înaintată de inculpatul Veaceslav Platon împotriva lui Vlad Plahotniuc cu ceva timp în urmă. Organele de urmărire penală din România au procedat la înregistrarea ei și la verificarea ei, așa cum legea obligă. În sesizare sunt relatate aspecte care, dincolo de caracterul lor fals, nu au nici o legătură cu România. Se verifică întâi faptele, apoi, dacă s-ar fi constatat încălcări, se mergea mai departe la persoane”, a precizat Vitalie Gămurari. Potrivit lui, există răspunsuri oficiale din partea autorităților competente din România, care confirmă că documentul prezentat este un fals.

„Vlad Plahotniuc, știind că se pregătesc astfel de manipulări în presa de la Chișinău, a formulat prin intermediul avocaților încă din vară solicitări către DIICOT și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, pentru a i se comunica dacă are vreo calitate în vreun dosar penal. Răspunsurile au fost relevante, că nu există vreo calitate în nici o cauză penală pentru domnul Plahotniuc sau că dacă ar fi o astfel de calitate, i s-ar fi adus la cunoștință acest lucru, conform codului de procedura penală, lucru care nu s-a întâmplat până în prezent. Răspunsurile sunt din iunie, respectiv, sfârșitul lui august 2017, adică relativ recente. Cu siguranță, mai recente decât acel document prezentat în presă, din aprilie. Nu te poate pune sub urmărire penală o instituție de drept fără să-ți comunice oficial asta, ori din aprilie și până acum, acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce dovedește falsul știrii prezentate în presă”, a spus Gămurari.

Purtătorul de cuvânt al PDM a mai atras atenția asupra personajelor folosite pentru lansarea acuzațiilor false.

”Observați ceva interesant. Cei care fac denunțuri sau dau interviuri cu acuzații la adresa domnului Plahotniuc sunt fie infractori cercetați pentru spălări de miliarde de dolari, fie criminali condamnați, oameni care fie o fac din răzbunare, pentru că au ajuns să răspundă în fața legii, fie pentru diferite alte interese. Cel mai grav este că declarațiile lor sunt prezentate de unele instituții media ca fiind mari descoperiri ale adevărului, făcute de oamenii de maximă credibilitate, nu de niște condamnați aflați în pușcărie. Acest lucru indică despre modul în care unii se pregătesc să activeze în campanie electorala și falsurile cu care vor intoxica opinia publică. Facem din nou apel la tratarea cu prudență a informațiilor apărute în spațiul public, ca instituțiile media să nu se mai lase atât de ușor păcălite de povești venite din pușcării, să analizeze cu atenție informațiile și documentele furnizate, în special de o un post de televiziune care sub titulatura de "presă liberă" prezintă o cantitate uriașă de informații false și dezinformări”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al PDM.

Acest material este un Advertorial Politic și nu prezintă punctul de vedere al redacției AGORA. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.