Inițiativa legislativă prevede modificarea unor prevederi în Legea cu privire la Curtea Constituțională și a Codului jurisdicției constituționale.

Iată principalele modificări pe care vor să le introducă socialiștii în cele două acte normative:

- interzicerea dublei cetățenii pentru judecătorii CC;

- posibilitatea tragerii la răspundere a judecătorilor CC pentru următoarele infracțiuni prevăzute de Codul Penal: pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărâri contrare legii; coruperea pasivă; abuzul de putere sau abuzul de serviciu; excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu; îmbogăţirea ilicită; uzurparea puterii de stat. Altfel, se păstrează prevederea că aceștia nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile exprimate în exercitarea mandatului, însă cu excepțiile indicate mai sus;

- Nu CC, dar Parlamentul să fie organul care decide asupra ridicării imunității și încetării funcției de judecător la CC, în cazul în care judecătorul este cercetat contravențional sau penal (cu excepția cazului în care judecătorul și-a încălcat jurământul şi obligaţiile funcţiei);

- CC nu-și va stabili ea însăși limitele de competență.

Potrivit autorilor, proiectul de lege urmărește ajustarea cadrului normativ care reglementează imunităţile, incompatibilităţile și responsabilităţile Curţii Constituţionale, propunându-se, în principal: asigurarea imunităţii funcţionale a judecătorilor constituţionali şi echivalarea în obligaţii cu restul cetăţenilor RM pentru acţiunile/omisiunile comise în afara exercitării mandatului; responsabilizarea judecătorilor constituţionali pentru opiniile şi voturile exprimate contra unor sume de bani, din anumite interese, vădit contrar normelor imperative ale Constituţiei; excluderea dreptului de a-şi stabili singuri limitele competenţei.

Amintim că deputații PSRM, dar și șeful statului, Igor Dodon, au declarat cu mai multe ocazii că actuala componență a CC emite decizii ilegale și în defavoarea intereselor cetățenilor Republicii Moldova. Atât Președinția, cât și socialiștii, acuză magistrații că acționează în interesul statului român, întrucât au cetățenia României.