Pentru BERD, intrarea BT în acţio­na­riatul băncii moldovene reprezintă o oportunitate de a scăpa de acţionarii obscuri ai Victoriabank, asupra cărora instituţia financiară a avertizat în repe­tate rânduri, de a transparentiza activitatea băncii şi de a aduce în fruntea ei bancheri cu experienţă şi fără agende paralele. Pentru BT, în schimb, prelua­rea Victoriabank marchează prima tran­­zacţie de M&A de peste hotare, după ce în România a bifat deja o pri­­mă preluare - Volksbank - și este pe cale să parafeze și o a doua dacă negocierile cu elenii de la Eurobank vor avea succes.

Banca Transilvania mai are o sucur­sală în Italia, care îi deserveşte în principal pe clienţii români stabiliţi acolo. Extinderea peste Prut presupune însă intrarea pe o piaţă complicată, măcinată de scandaluri şi corupţie, într-o ţară cu o eco­nomie mică şi o populaţie săracă.

TEMERI ȘI STRATEGIE. BERD încearcă de ani de zile să transparentizeze acti­vita­tea Victoriabank, dar mai ales să scape de tipul de acţionari care au pus la cale ceea ce a ajuns să fie cunoscut drept „Jaful deceniului“. Un miliard de dolari au dispărut în 2015 din conturile a trei bănci din Republică: Banca de Eco­nomii, Banca Socială şi Unibank. Suma, care repre­zenta la acea dată echivalentul a 15% din PIB-ul Moldovei, nu va mai fi, probabil, recuperată. Kroll, una dintre cele mai mari companii de investigaţii financiare din lume, a fost an­gajată pentru a afla cum s-a produs incidentul și cine este responsabil.

Din ancheta lor reiese că banii s-ar fi dus către omul de afaceri Ilan Shor, de ori­gine israeliană, ajuns în 2014 preşe­dinte al Consiliului de Administraţie al uneia dintre bănci. Furtul, susţin experţii Kroll, s-ar fi produs printr-o serie de tran­­zacţii între cele trei bănci, tranzacții care au început după ce acţionariatul acestora a fost schimbat semnificativ.

De lipsă de transparenţă la acest capitol suferă şi Victoriabank. În vara anului trecut, BERD şi-a majorat participaţia, în speranţa de a restaura guvernanţa cor­porativă a băncii şi de a asigura o perfor­manţă financiară solidă pe viitor. BERD a cumpărat cu șase milioane de euro un pachet de 12,5% de la Alpha Bank România, subsidiară a grupului omonim din Grecia, majorându-şi astfel participaţia la 27,5%.

„Tranzacţia reprezintă un pas important care scoate în evidenţă cât de crucial este ca Victoriabank să rămână o insti­tu­ţie independentă, orientată către comerţ şi profitabilitate, cu acţionariat transparent care lucrează în beneficiul economiei moldovene”, a comentat Henry Russell, responsabilul BERD pe regiunea Balcani­lor de vest, Belarus, Mol­dova şi Ucraina.

Temerile BERD nu sunt lipsite de motiv. Victoriabank se află sub supravegherea intensivă a Băncii Naţionale a Mol­do­vei. Ca urmare a descoperirii unor indicii privind structura netransparentă a acţio­na­riatului, dar şi a suspiciunii de implicare în operaţiuni de creditare ris­cante, banca centrală de peste Prut a plasat trei bănci, printre care şi Victoriabank, sub un proces special de supervizare, începând cu vara anului 2015.

O companie independentă de audit a fost angajată pentru realizarea unui „stu­diu de diagnostic”, iar pe baza acestuia s-a elaborat un plan de acţiuni de remediere prin care să fie înlăturate toate ne­ajunsurile identificate, reiese din cel mai recent ra­por­t al băncii centrale.

„Băncile au întreprins un şir de măsuri în vederea îmbunătăţirii domeniilor de bază ale activităţii şi anu­me: monitorizarea acţio­narilor şi a persoa­ne­lor afiliate băncii, guvernanţa corpo­ra­tivă, activitatea de creditare, managementul riscurilor, domeniul prevenirii spă­lării banilor, domeniul IT şi altele”, se arată în documentele citate.

Întrebați cât de greu au cântărit pro­blemele Victoriabank în decizia de cum­părare, reprezentanții BT au precizat, într-un răspuns transmis NewMoney, că banca se ridică în prezent la standardele europene de guvernanță și de trans­pa­rență. „În viața fiecărei companii pot fi momente mai uşoare sau mai dificile, iar în cazul Victoriabank problemele de guvernanță corporativă sau de altă na­tură sunt de domeniul trecutului”, spun oficialii băncii.

În ceea ce privește alegerea Republicii Moldova pentru prima achiziție peste hotare, printre argumentele enumerate se regăsesc potențialul de creștere, simi­laritățile culturale, dar și proximitatea pieței.

O PIAŢĂ MICĂ. „Suntem încântaţi să ne alăturăm BERD-ului şi celorlalţi acţionari în demersul de a dezvolta piaţa bancară locală şi de a susţine economia din Repu­blica Moldova. Dorim să replicăm mode­lul de business BT, succesul pe care îl avem în România”, a comentat Horia Cior­cilă, preşedintele Consiliului de Adminis­traţie al BT. Piaţa moldove­nească s-ar putea dovedi însă o provocare destul de mare.