Chiar din primele note, cei de la „Hurts” au reușit să ridice în picioare toți admiratorii, care au cântat la unison cu ei fiecare piesă. Aflați în Moldova pentru a promova albumul, „Desire”, cea mai de succes trupă britanică din ultimul deceniu a luat cu asalt scena Palatului Național „Nicolae Sulac”. Timp de aproape două ore, Theo, Adam, dar și ceilalți muzicieni din spate au interpretat melodii ce au adunat de-a lungul timpului milioane de vizualizări.

Clipa de grație s-a numit „Beautiful Ones”, piesă care dă titlul celui de-al treilea material discografic. Din program nu a lipsit nici tradiționalul gest al trupei și anume cel de a arunca cu trandafiri în public, notează Ea.md.

> > > > > > > > > > > > > > > > > > > > > >

Concertul a început cu prestația trupei „Otherside”, venită de peste Prut, care a delectat publicul cu câteva piese din albumul lor de debut „Neverending”. Trupa de electro/soul este și autoarea primului videoclip 360° din România, filmat în cadrul unei sesiuni live în care au interpretat piesa „Falling Down”.

Amintim că „Hurts” s-a aflat în premieră în Republica Moldova. Concertul a făcut parte din turneul de promovare „Desire Tour”, care a început la sfârșitul lunii septembrie în Rusia. Artiștii urmează să ajungă în perioada următoare în alte zeci de țări, atât din Europa, cât și de pe continentul asiatic.

Foto: Dima Iacovlev Photography