Guvernul ar fi elaborat propria viziune de rezolvare a conflictului transnistrean. Lui Dodon nu i-a plăcut proiectul

Guvernul ar fi elaborat propria viziune de rezolvare a conflictului transnistrean. Lui Dodon nu i-a plăcut proiectul

După ce autoritățile de la Chișinău au pregătit propria strategie privind reglementarea conflictului transnistrean, președintele Igor Dodon vorbește în presa rusă că proiectul „nu corespunde abordărilor care ar asigura un compromis”, scrie RIA Novosti. Potrivit publicației ruse „Kommersant”, citată de Newsmaker, planul vorbește despre necesitatea retragerea armatelor ruse din Transnistria și transformarea actualei operațiuni de pacificare cu participarea Rusiei într-o misiune civilă „de asigurare a păcii”. 

Se propune ca statutul nerecunoscutei rmn în componența Moldovei reintegrate să fie asemănător actualului statut al Autonomiei Găgăuze, însă cu împuterniciri mult mai restrânse.

„Am văzut acest proiect. Consider că el nu corespunde acelor abordări care ar asigura un compromis și interesul Moldovei în rezolvarea politică a problemei transnistrene. Am elaborat propriul plan care se bazează pe păstrarea, fortificarea și recunoașterea internațională a neutralității permanente a R. Moldova. În cazul păstrării statalității Moldovei, Transnistria va avea libertarea de autoidentificare”, a spus Dodon pentru presa rusă.

Șeful statului a subliniat că o formulă optimă a planului va fi căutată la reuniunea președinte-speaker-premier. „Noi sperăm ca acest dialog să aibă loc în câteva săptămâni sau luna viitoare. Dacă nu ne va reuși, acest subiect va rămâne în lucru până la alegerile parlamentare”, adaugă Dodon.

Newsmaker.md scrie că existența documentului a fost confirmată de patru surse. Una dintre ele a declarat că autori sunt experții, printre care directorul Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul“ (IDIS „Viitorul“), ex-ambasadorul Moldovei în SUA Igor Munteanu și analistul român Iulian Chifu. Sursa citată mai spune că după aceștia, textul a fost redactat de vicepremierul Moldovei pentru reintegrare Gheorghe Bălan și trimisul special al MAE Ion Stăvilă.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.