Propunerea făcută de republicanii irlandezi vine în contextul supozițiilor potrivit cărora președintele american Donald Trump a fost puternic influențat de entități ruse.

Proiectul legislativ prevede o serie de interdicții pentru politicienii din Dublin în legătură cu reclama făcută pe internet și, de asemenea, cel care cumpără reclama trebuie să afișeze un mesaj cu privire la transparența reclamei cumpărate, precizând scopul pentru care a cumpărat reclamă și publicul vizat.

Un alt aspect important vizează rețelele de socializare. Va deveni o infracțiune promovarea activă a știrilor false (fake news) pe site-uri precum Facebook și Twitter.

James Lawless, inițiatorul legii, a motivat propunerea prin faptul că „nu trebuie să fim naivi și să ne gândim că Irlanda nu va fi afectată de noua formă hibridă a războiului informațional”.

E foarte probabil ca aceste conturi inactive să se activeze în viitoarele alegeri, cum s-a întâmplat în Marea Britanie și în SUA”, a mai spus republicanul.

În ceea ce privește „platformele online”, ele vor fi definite ca orice site care are mai mult de 10.000 de utilizatori pe lună, inclusiv rețele de socializare și motoare de căutare,

„Botul” va fi definit ca orice program care folosește peste 25 de conturi sau profiluri de internet ca să realizeze anumite sarcini automat.

În plus, vor fi pedepsiți și cei care au cunoștință de asemenea acte.

Sancțiunile pornesc de la 500 de euro amendă, ajungând până la 10.000 de euro și este prevăzută chiar închisoarea pentru cinci ani în cazurile grave.