Vocea Americii și Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, finanțate de Congresul SUA, precum și alte șapte entități media care le sunt afiliate au fost clasate ca „exercitând funcțiile unui agent străin”, conform unui comunicat publicat de Ministerul de Justiție.

Aceste entități media vor trebui de acum să prezinte această etichetă pe toate materialele pe care le vor lansa în Rusia. Eticheta de „agent străin” implică faptul că respectivele entități media servesc interesele unui guvern străin.

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat la 25 noiembrie legea care permite desemnarea unor entități media drept 'agenți străini', ca reacție la constrângerea postului de televiziune rus RT de a se înregistra ca ''agent străin'' în Statele Unite, unde oficiali americani au acuzat RT că a încercat să influențeze alegerile de anul trecut pentru ca Donald Trump să ajungă președinte.

Legea a fost denunțată de Consiliul pentru Drepturile Omului de pe lângă Kremlin, care a precizat că "orice entitate media internațională ar putea fi arbitrar calificată ca agent străin de către Ministerul de Justiție".

Criticată virulent de către organizațiile neguvernamentale Human Rights Watch și Amnesty International, această lege obligă entitățile vizate să ofere informații autorităților ruse despre situația lor financiară și să menționeze în documentele pe care le prezintă că sunt încadrate ca 'agenți străini'.

De fapt, respectivul text extinde la mass-media o lege datând din 2012 și care se referea până acum numai la organizațiile neguvernamentale.