Liza Johannesson, medic ginecolog: „Aveam cu toţii ochii înlăcrimaţi... Acest bebeluş va face parte din viaţa noastră, e unul dintre noi”.

Naşterea acestui bebeluş este un moment de răscruce în medicina americană. E finalul unei operaţii cu riscuri uriaşe, prin care unei femei născute fără uter i-a fost transplantat unul. Operaţia a avut loc anul trecut în Dallas, iar acum, bebeluşul a venit pe lume prin cezariană.

Giuliano Testa, chirurg: „A fost un moment special să priveşti mama în ochi... Atunci când era adolescentă, i s-a spus că nu se va bucura niciodată de un asemenea moment, iar acum îl trăieşte”.

Naşterea acestui bebeluş înseamnă speranţe enorme pentru femeile care nu pot avea copii. Studiile arată că una din 500 de persoane are astfel de probleme. Copilul este al nouălea din lume născut prin acest procedeu. Ceilalţi opt au venit pe lume în Suedia.

Jennifer Ashon, medic ginecolog: „E un eveniment uriaş pentru medicină, pentru obstetrică-ginecologie, un pas uriaş pentru familiile de pretutindeni care vor să aibă un copil. E un eveniment istoric”.

Foto: New York Times