„ O abordare ține de contactul direct cu conducerea companiei. Nu cu reprezentanții lor din Republica Moldova. Am avut aceste discuții cu toți, astfel încât am reușit să accelerăm implementarea proiectelor sus menționate. Pe de altă parte, multe dintre companiile cu care avem contracte, companiile „mamă” sunt în proces de insolvabilitate. Au dificultăți financiare, și nu pot să țină pasul cu aceste contracte. Dacă vedem că procedura de insolvabilitate este avansată și nu are nicio perspectivă să se realizeze acest contract în Moldova, mergem pe reziliere”, a explicat Calmîc.

Ministrul a adăugat că o altă problemă care condițioează reținerile în efectuarea lucrărilor  este legătura dintre beneficiar și finanțatori.

„Noi avem niște proceduri extrem de dificile, ca să nu le zic birocratizate. Foarte mult timp se duce la fiecare etapă să trecem aceste coordonări cu toți cei implicați în acest proces. Adesea aceasta durează luni de zile. De aceea și avem aceste rețineri”, a spus ministrul.

Totuși, șeful de la Economie recunoaște că există o serie de probleme și pe interior, mai ales când vine vorba de coordonarea documentației tehnice:

„Eu nu zic că nu avem și noi dificultăți pe interior în ceea ce ține de coordonarea documentației tehnice. Noi muncim asupra acestor activități, astfel încât să optimizăm timpul oferit colegilor noștri de la Administrația de Stat a drumurilor să coordoneze toate proiectele tehnice, să facă toate avizările necesare, astfel încât companiile să fie implicate într-un proces activ de construcție a drumurilor”, a conchis oficialul.

Potrivit unui raport al Ministerului Economiei și Infrastructurii, în anul 2017 au fost reabilitați 60 de km de drumuri națioale.