Investiția aduce și un nou director, în persoana Elenei Zgardan, care a coordonat până în prezent proiectul Guvern24.md, alăturându-se astfel Directorului de Produs, Igor Negru.

„Împreună cu noua conducere a companiei, sperăm să creștem nivelul serviciilor oferite de iTaxi și să demonstrăm că startup-urile din Republica Moldova pot face față cu succes concurenței venite din afară”, a declarat Călin Fusu.

„După părerea mea, problema de bază a pieței de taximetrie din Moldova, constă în calitatea serviciilor prestate. Mulți au simțit deja schimbări pozitive în acest sens, ceea ce ne motivează să continuăm să dezvoltăm și să creăm noi tipuri de servicii inteligente, în cadrul aplicației iTaxi, ce vor contribui la schimbarea sistemului de transportare a pasagerilor.” a declarat Elena Zgardan. „Iar pentru a continua dezvoltarea accelerată a aplicației, avem nevoie de cei mai buni programatori din Moldova”, a adăugat Igor Negru.

Aplicația iTaxi a fost lansată în anul 2013, astăzi fiind folosită de peste 250.000 utilizatori. Fondată în anul 2000, în Târgu Mureș, societatea pe acțiuni Neogen SA deține participații la companii precum Bestjobs.eu, Vivre.eu și până recent CleverTaxi.com, vândut la Mytaxi, Daimler AG.