Moldovenii ar putea să nu mai aibă liber de 8 martie și de 1 mai

Moldovenii ar putea să nu mai aibă liber de 8 martie și de 1 mai

Un proiect al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale prevede excluderea Zilei Internaționale a Femeii, sărbătorită pe 8 martie, din categoria sărbătorilor nelucrătoare. Aceeași „soartă” o va avea și ziua de 1 mai, Ziua Muncii. În schimb, autoritățile vor să ofere moldovenilor o minivacanță de Revelion.

„Analizînd situația cu zilele de sărbătoare nelucrătoare din statele vecine și din Uniunea Europeană constatăm că, ziua de 8 martie este declarată zi de sărbătoare nelucrătoare doar în țările din fosta Uniune Sovietică. Nici o țară din Uniunea Europeană nu are o asemenea sărbătoare ca zi nelucrătoare”, motivează ministerul în nota informativă a proiectului.

Drept urmare, autoritățile propun instituirea unei vacanțe de Anul Nou în perioada 31 decembrie - 2 ianuarie.

„Modificarea respectivă va influența pozitiv asupra salariaților. Salariații vor beneficia în perioada sărbătorilor de iarnă de o minivacanță, după exemplu țărilor vecine. Cu atît mai mult, că în această perioadă și copiii (elevii) sunt în vacanță”, explică Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Proiectul este în discuții și trebuie să fie avizat de Guvern.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.