Din cei 150 de membri ai Camerei Reprezentanților, camera inferioară a parlamentului australian, doar patru s-au opus  proiectului adoptat săptămâna trecută de Senat cu 43 de voturi pentru și 12 împotrivă.

Adoptarea legii are loc după o consultare națională care a arătat că o mare parte din populație susține reforma în acest sens.

Rezultatul votului de joi a fost primit cu strigăte de bucurie, îmbrățișări și aplauze în Camera Reprezentanților, unde premierul de centru-dreapta Malcolm Turnbull a salutat cu entuziasm o zi a iubirii, egalității și respectului.

"Fiecare australian a avut un cuvânt de spus și a apreciat că așa este corect", a subliniat premierul.

Cuplurile de același sex din Australia luptă de multă vreme pentru recunoaștere și egalitate, în condițiile în care homosexualitatea a fost considerată o infracțiune în unele regiuni ale țării până acum două decenii.