Potrivit procurorilor care instrumentează cazul, inculpatul, în acest caz Dorin Chirtoacă, nu a demonstrat că ar exista „un caz excepțional-personal”. 

„Noi considerăm că este un risc iminent ca inculpatul să părăsească țara, deoarece el deține și cetățenia română”, a spus procurorul care instrumentează cazul. 

Primarul capitalei susține că nu are nici un motiv să părăsească țara și că „își va asculta toate sentințele până la capăt”. Dar, acesta afirmă că acea „legătură personală” ar exista, prezentând în acest sens mai multe documente, inclusiv o decorație oferită lui Chirtoacă de regele Mihai. 

„Am luat legătura și cu cei de la Casa Regală și îmi pot transmite o scrisoare. Dar există și o legătură personală, pentru că am fost de cel puțin 10 ori la el în Elveția. A semnat primul în cartea de onoare a Chișinăului pe care i-am adus-o. Legea prevede clar că atunci când apar circumstanțe extraordinare, în mod normal trebuie să fie permis”, argumentează primarul. 

Chirtoacă spune că va depune separat mai multe documente și speră a până pe data de 12 să îi fie încunviințată plecarea peste hotare. 

Primarul general suspendat al Capitalei, Dorin Chirtoacă, va fi sub control judiciar și în următoarele 30 de zile, în perioada 10 decembrie - 9 ianuarie. Cel puțin această încheiere a fost emisă astăzi de instanța de fond la solicitarea procurorului.