Cele peste 42 de milioane de lei ale democraților au fost donate în 42 de zile din an, ceea ce înseamnă că partidul s-a îmbogățit cu câte un milion în fiecare zi.

Pe listele donatorilor PDM se regăsesc doar cinci din cei 41 de deputați din actuala legislatură. Parlamentarii au adunat în total 140.000 de lei. Cei mai mulți bani, câte 50.000 de lei de la fiecare, au venit de la Nicolai Dudoglo și Serghei Chiseliov.

Un alt democrat, Oleg Sârbu, a contribuit cu 20.000 de lei la creșterea bugetului democraților. Acesta este deputat din 2010. Mai multe dintre firmele sale au fost favoritele licitațiilor publice. Câte 10.000 de lei reprezintă aportul deputaților Artur Reșetnicov și Corneliu Dudnic. Fost director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Reșetnicov se numără printre cei 14 deputați transfugi, care, la sfârșitul anului 2015, au părăsit fracțiunea PCRM.

Cel mai generos sponsor al democraților este Vladimir Maiduc, fost șef al Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al Ministerului de Interne (SPIA) în perioada decembrie 2012 - februarie 2014. Anul trecut acesta „a dăruit” partidului jumătate de milion de lei.

Iacob Palade, consilier local al PD în Sărătenii Vechi, raionul Telenești, a donat partidului 130.000 de lei. Gheorghe Cerven, un om de afaceri care a contribuit la bunăstarea partidului cu 90.000 de lei, este administrator principal al Zonei antreprenoriatului liber - Parcul de producţie „Valkaneş”.

Fiecare al treilea primar democrat a cotizat în 2016 pentru prosperarea financiară a partidului care l-a adus la putere. În total, în raportul financiar prezentat la CEC de PDM se regăsesc 87 de primari, care au contribuit cu sume între 5.000 de lei și 132.000 de lei. În multe cazuri, veniturile pe care le-au obținut aceștia depășesc sau sunt aproape egale cu sumele donațiilor. Unul ditre edili, care a donat partidului 130.000 de lei, Nicolae Dorogan din Cotiujenii Mari, Șoldănești, a declarat pentru sursa citată: „Îmi dau și viața pentru partid dacă trebuie”.

O singură persoană din listele sponsorilor PDM a donat suma de 500.000 de lei prin transfer.

Accesați anticoruptie.md pentru a vedea întreaga listă a donatorilor care au oferit peste 50.000 de lei, detalii despre afacerile lor și reacțiile lor.