„Ați observat că de fiecare dată când ne apropiem de Transnistria, se activizează tendințele către NATO și Unire? Pentru că ei știu că dacă diferendul transnistrean va fi rezolvat, nicio Unire nu se va întâmpla. Din mai multe considerente. Și din cauza că 400.000 de cetățeni din stânga Nistrului vor pelda pentru suveranitatea și integritatea Republicii Modlova”, a declarat Dodon, arătând cu degetul la București.

Președintele speră că în 2018 se va reuși relaxarea cirulației între cele două maluri ale Nistrului.

„Am vorbit cu conducerea din Transnistria ca să fie asigurat accesul liber în partea stângă a Nistrului. Cei de acolo pot circula liber aici, și să zboare din Chișinău oriunde. Eu nu pot să merg la o mănăstire pe malul stâng, ca să discutăm”, a mai spus Dodon.

Potrivit lui Dodon, „singura și cea mai importantă garanție” a reglementării diferendului transnistrean sunt „deciziile reciproc avantajoase, așteptate de ambele părți”.

Totodată, Dodon a reiterat că Republica Moldova nu trebuie să adere la NATO în niciun caz.

Foto: captură video privesc.eu