10% din buget pentru a subvenţiona transportul de călători

Aproape 10% din alocaţille din bugetul local vor fi direcţionate pentru a subvenţiona serviciile de transport public prestate de două întreprinderi municipale - Regia Transport Electric (RTEC) şi Parcul Urban de Autobuze. 

Astfel, Regia Transport Electric va primi în 2018 de la bugetul municipal circa 250 de milioane lei. E o sumă uriaşă şi depăşeşte de aproape două ori alocaţille de acum 3-4 ani, notează sursa citată.

Grosul sumei - circa 177 milioane lei - sunt alocaţii pentru prestarea serviciilor de transport călători. De fapt, sunt subvenţii pentru a acoperi pierderile de la transportarea călătorilor.

Alte 72 de milioane lei sunt destinate pentru a finanţa asamblarea troleibuzelor cu mers automat.

Astfel, numărul de troleibuze ce sunt scoase pe linie ar urma să ajungă la 302 de unităţi, făţă de 298 în 2016.

De exemplu, în anul 2016, Regia Transport Electric a avut cheltuieli estimate la 366 de milioane lei, în timp ce veniturile de la transportarea pasagerilor au constituit doar 177,8 milioane lei. Respectiv diferenţa de aproape 190 de milioane lei a fost acoperită din bugetul municipal. Întreprinderea susţine că a primit doar 139 de milioane lei.

Pentru anul 2018, Regia planifică să acumuleze venituri de aproape 200 de milioane lei de la transportarea pasagerilor, în timp ce cheltuielile vor ajunge la 418 milioane lei. O soluţie pentru a diminua subvenţiile ar fi o ajustare a tarifelor pentru călătoria cu troleibuzul.

Pentru a reduce la minimum subvenţiile ar fi necesară o majorare de două ori a costului unei călătorii, adică de la doi lei la patru lei. În martie 2017 Regia Transport Electric a solicitat ca tariful pentru o călătorie cu troleibuzul să fie majorat cu 50%, pănă la 3 lei, dar nici această ajustare nu a fost efectuată.

Costuri de cinci ori mai mari decât veniturile

Şi mai proastă este situaţia de la Parcul Urban de Autobuze. Întreprinderea acumulează venituri de doar 30-33 de milioane lei de la transportarea pasagerilor, în timp ce cheltuielile sunt de cinci ori mai mari şi în anul 2018 vor ajunge la 156 milioane lei.

Citește continuarea materialului pe Mold-street.com.

Foto: wikimedia.org