Dintre cei opt contracandidaţi ai actualului şef al statului, cele mai mari şanse de a ajunge în turul al doilea le are Jiri Drahos, în vârstă de 68 de ani. Profesorul de chimie fost preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Cehiei. 

Zeman, în vârstă de 73 de ani, şi-a făcut campanie cu poziţii anti-imigraţie şi susţinând ideea unui referendum privind retragerea Cehiei din Uniunea Europeană. Asta deși personal, doreşte ca ţara să îşi păstreze statutul de membru al Uniunii. 

În Cehia, preşedintele are atribuţii limitate, dar poate influenţa semnificativ opinia publică. 

La alegerile prezidenţiale au drept de vot 8,4 milioane de cetăţeni cehi. Urnele vor fi deschise vineri între orele 14 şi 22 şi sâmbătă între 8 şi 14. Primele rezultate sunt aşteptate sâmbătă noaptea.