„Uleiul alimentar uzat, care de cele mai multe ori este aruncat în canalizare, se solidifică de fapt în straturi groase, reduce în timp debitul de apă, provoacă deversări în stradă, mirosuri neplăcute și daune ireversibile la conductele de canalizare. Remedierea acestor probleme implică alocații impunătoare din bugetele locale pentru lucrări publice și reprezintă o potențială amenințare la adresa mediului și a calității apei”, susține specialistul de mediu, Aurelia Bahnaru.
Specialiștii antenționează că nici utilizarea detergenților de bucătărie nu sunt o piedică în calea acestui dezastru. Asta pentru că uleiul uzat nu este biodegradabil și respectiv la contactul cu apa formează o peliculă care oprește oxigenul, mărindu-și în timp volumul.
„În special agenții economici dar şi instituţiile publice care în activitatea sa generează cantităţi mari de ulei alimentar uzat sunt obligaţi să acţioneze corect, protejând natura dar şi propriile resurse”, adaugă Bahnaru.
De exemplu, într-o canalizare din Anglia, a fost descoperit un „dop” de grăsime de 15 tone care permitea canalizării să funcționeze doar în proporție de 5% . Pentru înlăturarea acestuia au fost necesare 6 săptămâni de muncă.
Moldovenii au posibilitatea de a colecta uleiul alimentar uzat în mod gratuit. BioEcOil este o companie specializată în acest sens. Instituția oferă tuturor persoanelor interesate de protejarea mediului înconjurător recipiente pentru colectarea uleiului vegetal uzat, iar când acestea sunt pline, agenții BioEcOil le preiau.
.jpg)



Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.