Serviciul va fi dat definitiv în exploatare până la 30 iunie. Termenul inițial de dare în exploatare a Sistemului era trimestrul IV 2018, informează Ministerul Economiei și Infrastructurii.

Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112 are drept scop preluarea și procesarea apelurilor de urgență la un număr universal de telefon și reducerea timpului de intervenție a Serviciilor Specializate de Urgență prin localizarea automată a apelantului. Acesta va funcționa în regim non-stop, iar toate apelurile vor fi gratuite pentru utilizatori, atât în rețeaua de telefonie fixă, cât și cea mobilă.

Potrivit directorului Serviciului Informațional Automatizat, Liviu Oboroc, Serviciul 112 va fi structurat în două Centre de preluare a apelurilor de urgență, fiecare având spațiu tehnologic propriu, ambele fiind interoperabile. Acestea vor fi interconectate la resursele informaționale de stat existente, pentru a pune la dispoziția dispeceratelor de urgență, date calitative net superioare, inclusiv cu localizare geografică în timp real, pentru rezolvarea situațiilor de criză.

Instituția publică „Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112” a fost instituită conform Legii cu privire la organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență. 112 este numărul unic pentru apelurile de urgență, activ în toate statele membre ale Uniunii Europene.