Sistemul informațional e-Dosar judiciar va permite formarea și administrarea dosarului electronic cu accesul securizat al părților. De asemenea, cererile de chemare în judecată vor fi depuse în mod electronic, la fel ca și semnarea  actelor, prezentarea probelor, distribuirea materialelor anexate la dosar, citarea  părților, coordonarea agendei ședințelor de judecată cu participanții la proces sau efectuarea plății taxei de stat.

Pentru elaborarea sistemului e-Dosar judiciar din bugetul de stat a fost alocată suma de 3,78 milioane de lei.