Sursa citată scrie că informația despe o posibilă comasare a scrutinelor le-a fost furnizată din mai multe surse, atât din PD, cât și din PSRM. În timp ce socialiștii vor ca alegerile să fie în mai, democrații optează pentru toamnă. Alegerile locale în toamnă ar „cumpăra” timp pentru o campanie electorală mai amplă, dar și ar fi o variantă mai avantajoasă pentru democrați care, spune sursa, nu au fost pregătiți de demisiile lui Usatîi și Chirtoacă.
Potrivit Newsmaker, la PD se analizează posibilitatea schimbării Codului Electoral care ar permite alegerea din toamnă a primarilor pentru un mandat întreg, și nu pentur un an rămas până la alegerile locale din 2019.
Codul electoral actual, însă, spune că alegerile noi în localitățile unde sunt primari lipsă trebuie să aibă loc în luna mai. Totuși, CEC nu se grăbește să dea o decizie. În recenta reacție, Comisia Electorală a anunțat că mai analizează situația. Dacă CEC va utiliza tot timpul oferit legal pentru a lua o decizie, s-ar putea să nu se încadreze în perioada de timp legală pentru a anunța alegerile pe 20 mai. Iar dacă asta se va întâmpla, potrivit art. 150 din Codul Electoral, alegerile locale noi din Chișinău și Bălți vor trebui organizate la toamnă. Așa va apărea și oportunitatea de a le comasa cu alegerile parlamentare.
O altă problemă sunt banii necesari pentru organizarea alegerilor locale, lucru neprevăzut în bugetul de stat pentru 2018. Fără modificarea bugetului de stat de către Parlament, CEC nu poate lua o decizie cu privire la data alegerilor, iar la Parlament nu se anunță nici pe departe o modificare a bugetului.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.