13 martie, 18.30 „Copiii foametei. Mărturii” Spectacol „Verbatim” (Teatrul-documentar) cutremurător despre foamete: regizoarea a înmănunchiat diverse confesiuni ale locuitorilor din Antonești, raionul Ştefan Vodă, supravieţuitori de pe urma foametei din 1946 -1947. Pe cât de simplu, pe atât de trist şi dureros.14 martie, 18.30 „Maria Tănase: Aş muri, moartea nu-mi vine…” - un recital despre viaţa artistică a celei care a fost şi rămâne veşnic o voce inconfundabilă, inegalabilă, unică - o surprinzătoare şi emoţionantă lecţie de ambiţie, curaj, speranţă și demnitate pe care ne-o serveşte Măria Tănăse - „Maria cea fără de moarte”, neuitata şi celebra Pasăre Măiastră a neamului nostru.”

19.00 „Panica la Grand Hotel”, după Ray Cooney în regia lui Sandu Vasilache - , e o comedie de situaţie, cu multe încurcături, unde se încâlceşte şi se descâlceşte, în ritm alert, o sumedenie de probleme ce rezultă din aventurile amoroase ale personajelor principale. Şi aici - agitaţie, uşi trântite, o fereastră „ucigaşă” şi un mort… viu. Sandu Vasilache mai recurge la un şiretlic: inversând sexul personajelor din piesă, aduce în scenă (după Chiriţa lui Alecsandri) o protagonistă femeie jucată de un bărbat.15 martie, 18.00  „Hronicul Găinarilor” Două secole de amărăciune și-au pus amprenta pe noua producție a Teatrului Național „Mihai Eminescu”, „Hronicul Găinarilor” de Aureliu Busuioc.Bucuria celor amărâți de a fi rezistat în fața cruzimii istoriei, de a fi supraviețuit unui șir de orori „îndulcește” substanța dramatică a spectacolului jucat cu săli arhipline.

16 martie, 18.00 „Tache, Ianche şi Cadâr” readuce în scenă una dintre cele mai populare şi longevive piese clasice din dramaturgia românească, în care actorul are posibilitatea de a se descoperi, a se întrece pe sine însuşi.

Un spectacol cu umor irezistibil despre trei bătrâni puşi mereu pe şotii, doi tineri îndrăgostiţi, multe mofturi de mahala în toată splendoarea lor, dar şi despre toleranţă, prietenie, compasiune.Aşadar, spectacolul „Tache, Ianche şi Cadâr” este istoria noastră, a celor care trăim sub acelaşi soare şi împărtăşim aceleaşi gânduri şi aspiraţii omeneşti.

17 martie, 18.00 Filumena Marturano sau Divorţ în stil italian e un spectacol cu mare succes la public: povestea relaţiei amoroase care a durat 26 de ani intre Domenico Soriano,   napolitan înstărit din lumea bună şi Filumena, fostă cocotă, cucereşte iremediabil prin sinceritate şi adevăr.18 martie, 18.00 „Căntec de leagăn” - o dramă a oamenilor de la sat, care îşi duc cu greu povara vieţii. Teofil Augustinovici, directorul şcolii săteşti este, practic, cea mai mare persoană de încredere a satului, fără de care nu se petrece absolut nimic. Spectacolul este condimentat cu efecte comice. Limbajul şi comportamentul eroilor aminteşte de perioada anilor 80-90, perioada „Marii Restructurări Sovietice”. Acest spectacol ne îndeamnă să ţinem la focul din vatră, casa părintească.

Bilete pot fi procurate la casa de bilete a teatrului sau on-line.

P.

Acest material este un Advertorial comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției AGORA. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.