Vezi și: VIDEO. Roma a scris istorie, întorcând rezultatul de 4-1 și eliminând-o pe Barcelona din Ligă, iar Liverpool a bătut-o din nou pe City

Cel mai negru coşmar al formaţiei catalane a căpătat formă în Cetatea Eternă, acolo unde Messi şi coechipierii săi au fost de nerecunoscut. La final, jucătorii Barcelonei au părăsit Olimpico având capul plecat şi fără a oferi declaraţii.

Valverde, tehnician neînvins în La Liga în acest sezon, a fost cel care a ieşit în faţă şi a încercat să explice cauzele eşecului. Extrem de fair-play, antrenorul Barcei a recunoscut superioritatea adversarului şi a recunoscut că fotbaliştii săi s-au văzut prea devreme în careul de aşi al competiţiei.

Nu am fost în stare să jucăm nicio clipă jocul nostru obişnuit. Roma a făcut o partidă mare, trebuie să îi felicităm pentru ce au realizat. În nicio clipă, noi nu am fost conectaţi la importanţa acestui retur. Cu toţii suntem demoralizaţi, trebuie să ne revenim repede pentru că ne aşteaptă încă două competiţii pe care putem să le câştigăm. Sezonul e unul lung şi acesta e fotbalul: câteodată se întâmplă şi astfel de lucruri care nu ne plac”, a spus Valverde, conform Mundo Deportivo.

Şi Josep Maria Bartomeu, preşedintele Barcelonei, a felicitat Roma şi şi-a cerut scuze faţă de zecile de milioane de suporteri din toată lumea pentru contra-performanţa de marţi seară.

Îmi pare rău pentru toţi suporterii noştri din toată lumea. Am trăit cu iluzia că suntem deja calificaţi în semifinale şi asta ne-a costat. Roma a jucat mai bine şi a meritat calificarea. E o zi foarte tristă pentru Barcelona”, a spus Bartomeu.

Vezi și: VIDEO. Roma a scris istorie, întorcând rezultatul de 4-1 și eliminând-o pe Barcelona din Ligă, iar Liverpool a bătut-o din nou pe City