Termenul de valabilitate al pașapoartelor românești ar putea fi extins de la 5 la 10 ani
Senatul din România a adoptat astăzi un proiect de lege privind extinderea termenelor de valabilitate a paşapoartelor simple electronice de la cinci la 10 ani, informează ziarele de peste Prut.

Proiectul urmează a fi dezbătut în Camera Deputaților care deține puterea decizională în acest caz, scrie realitatea.net.
„Senatul a adoptat în şedinţa plenului de miercuri proiectul de lege al Guvernului privind extinderea termenelor de valabilitate a paşapoartelor simple electronice de la 5 la 10 ani în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de 25 de ani şi de la 3 la 5 ani pentru cei cu vârste între 12 şi 25 de ani”, scrie sursa citată.
Potrivit acesteia, proiectul este menit să fluidizeze activitatea serviciilor de pașapoarte prin scăderea numărului de solicitări pentru eliberarea documentelor.
La aceeași temă

Referendum republican consultativ: Cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi despre exercițiul referendar

Avocatul Poporului l-a vizitat pe Veaceslav Platon în Penitenciarul nr. 13: Platon nu a invocat probleme de sănătate

O postare a INP despre starea drumurilor, luată cu asalt de internauții cu umor creativ: „Unde-i toba?”
