„Am cerut forțelor armate ale Statelor Unite să lanseze atacuri aeriene asupra unor obiective care contribuie la regimul chimic al dictatorului Bashar al-Assad. Forțele comune americane, britanice și franceze răspund atrocităților și vor folosi toate instrumentele puterii noastre naționale: militare, economice și diplomatice”, a declarat Donald Trump într-un discurs ținut la Casa Alb.

Trump a adăugat că sopul acestui atac este să descurajeze producția, promovarea și folosirea armelor chimice.

În același context, liderul de la Casa Albă a avertizat regimul Bashar al-Assad, susținut de forțele ruse, că atacurile vor continua până când presupusul program chimic se va sfârși.

„Acest masacru a fost ceea ce a dus la tensionarea situației prin folosirea de arme chimice de către acest regim îngrozitor. Atacul diabolic a provocat suferințe mamelor și taților, bebelușilor și copiilor, care n-au mai putut respira. Acestea nu sunt acțiunile unui om, ci mai degrabă crimele unui monstru. Rusia trebuie să decidă dacă va continua pe această cale întunecată sau dacă se va alătura națiunilor civilizate, ca o forță pentru pace și stabilitate. Sper că într-o zi ne vom înțelege cu Rusia și poate chiar și cu Iran, sau poate că nu”, a concluzionat Trump.


Și premierul britanic Theresa May a confirmat că Marea Britanie participă la acest atac. Oficialul a declarat că nu există nicio alternativă la folosirea forței. Totuși ea susține că loviturile aeriene nu urmăresc  înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad.

În cursul dimineții de sâmbătă, secretarul american al Apărării, James Mattis, le-a declarat reporterilor că în prezent este vorba despre un singur atac, iar mesajul care a fost trimis este foarte puternic.

Loviturile efectuate de SUA, Franţa şi Regatul Unit împotriva programului de arme chimice al Siriei s-au încheiat. Potrivit AFP,  nicio altă operaţiune nu era prevăzută pentru moment.