„În lumea sportului tot ce faci e pentru tine, iar în lumea spectacolului, tot ce faci, faci pentru public. Noi ne așteptam să faci ceva pentru noi, dar am văzut ceva făcut pentru tine”, a menționat Andi Moisescu.

„Evoluția ta, tehnic, a fost aproape impecabilă. Însă a fost un pic impersonală, n-am văzut nici un fel de emoție, erai ca o mașină care-și executa perfect mișcările. Dar pentru că știu cât de multă muncă e în spate, ai un „DA” de la mine și te rog să iei de bine tot ceea ce ți-am spus”, a declarat Mihaela Rădulescu.

Lidia Dormenco face gimnastică estetică de la 6 ani. La campionatul mondial s-a clasat pe locul 7. Are în palmares 10 medalii, dintre care 7 sunt de aur.