În situația în care binomul Plahotniuc-Dodon a văzut clar că voi intra în turul doi, vor încerca să pună în aplicare scoaterea mea din cursa electorală săptămâna viitoare, a spus Valeriu Munteanu  la începutul discursului său. A urmat și explicația. Socialiștii l-au atacat în judecată, pentru că ar fi folosit drapelul de stat pe bannerele sale electorale. În rezultat, instanța l-a obligat să-și dea jos toate panourile. 

„Atunci când am întocmit acest slogan, nu am folosit simbolul de stat al RM și nici al României. Este o formă de reprezentare metaforică a tricolorului, pentru că noi am folosit alte nuanțe cromatice decât cele prevăzute de legislație. Judecătorii s-au făcut a nu vedea argumentele pe care le-a invocat avocatul meu. M-au obligat să dau jos toate panourile care conțin acest slogan”, a spus Munteanu. 

Totuși, liberalul a spus că nu se va conforma deciziei. „A fost comanda clară ca Munteanu să fie oprit din drumul său electoral, ca să fie îngrădită mergerea mea de mai departe, iar, în momentul în care nu mă voi conforma, să mă excludă din cursa electorală. N-o să dau jos niciun panou, n-o să înlătur niciun material electoral. Voi ataca această decizie ilegală. Voi folosi alte metode legale pentru a-mi apăra dreptul meu de a merge corect în această campanie electorală”, a mai spus candidatul.

Anterior, liberalul l-a atacat în judecată pe socialistul Ion Ceban, pentru că, contrar Codului Electoral, ar fi folosit în materialele electorale fotografiile lui Igor Dodon, Vladimir Putin sau Alexandr Lukașenko. Instanța i-a dat însă dreptate lui Ceban.