Este vorba de primul scrutin parlamentar după victoria forțelor irakiene asupra jihadiștilor Statului Islamic cu cinci luni în urmă. Mai mult de jumătate din cei 24,5 milioane de alegători irakieni nu s-au prezentat la secțiile de vot, într-o țară în care corupția și sectarism cauzează scepticismul cetățenilor față de clasa politică, notează sursa. Este vorba de cea mai mare rată de absenteism din anul 2005, atunci când au avut loc primele alegeri într-un sistem multi-partid. 

Alegerile s-au desfășurat cu măsuri sporite de securitate din cauza amenințării jihadiste. Un polițist a fost ucis și alți cinci au fost răniți într-un incident ce a avut loc în estul țării, conform surselor locale.

Prezența la vot a constituit 44,52%. Unul dintre favoriții scrutinului este partidul actualului premier Haider al-Abadi, care se declară responsabil atât pentru victoria asupra teroriștilor, cât și pentru reprimarea aspirațiilor la independență din partea minorității kurde. Însă formațiunea lui al-Abadi se confruntă cu mai mulți concurenți în interiorul comunității șiite, ceea ce ar putea duce la fragmentarea votului, conchide sursa.