Consiliul Raional dezminte informațiile apărute anterior, conform cărora blocul social va avea o suprafață totală de 1.478,65 metri pătrați, iar costul unui metru pătrat va fi de peste 720 de euro.

„Suprafața totală a apartamentelor, inclusiv loggii și balcoane, constituie 1667,15 metri patrați, iar prețul unui metru patrat constituie 597,8 EURO”, scrie în comunicatul difuzat astăzi de Consiliul Raional Glodeni. 

„Proiectul de construcție a locuințelor pentru păturile social-vulnerabile prevede niște cerințe strict reglementate prin legislația Republicii Moldova, precum și prin contractul de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.  Acestea prevăd, întâi de toate, asigurarea categoriilor respective cu locuințe noi „la cheie” și nicidecum procurarea unor apartamente în stare nefinisată sau a aprtamentelor vechi existente pe piața secundară din Glodeni, încât beneficiarii să nu fie nevoiți să investească suplimentar resurse proprii pentru reparații capitale, ci să se bucure de condiții civilizate de trai”, a declarat șeful secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri, Aureliu Bodean. 

Președintele raionului Glodeni, Ion Leucă, a dat asugurări că repartizarea apartamentelor se va face în stricta conformitate cu legislația în vigoare, în condiții de maximă transparență și a cerut o mediatizare cât mai amplă, obiectivă și veridică a procesului de construcție și de distribuire ulterioară a aprtamentelor.