Semnăturile vor fi colectate în România, Republica Moldova și diaspora.  

„Semnăturile pentru Unire vor ajunge la Parlamentele de la Chișinău, București și Bruxelles și astfel vom transmite un mesaj important pe arena internațională - românii din Republica Moldova și România vor Unirea”, a declarat Bianca Roșcovanu, coordonator „UNIREA - ODIP”.

Potrivit președintelui „UNIREA - ODIP”, Vlad Bilețchi, semnăturile pentru unirea Republicii Moldova cu România vor servi drept factor declanșator pentru demararea procesului de referendum consultativ privind reîntregirea neamului românesc.

„În primul rând, milionul de semnături va fi folosit pentru modificarea Constituției României, cu adăugarea unui preambul în care să fie consfințit și menționat expres obiectivul national de reîntregire a tuturor teritoriilor românești. De asemenea, va fi formulată o listă de cerințe față de Uniunea Europeană ce prevăd relațiile și realitățile celor două state românești. Însă cel mai important - vom declanșa procesul de referendum consultativ privind Unirea Republicii Moldova cu România”, a declarat Vlad Bilețchi în cadrul conferinței de presă.

Organizatorii spun că vor fi trei modalități prin care vor fi colectate semnăturile pentru Unire. „Toți cei care simt românește și își doresc reîntregirea neamului românesc, pot semna pentru Unire la sediul asociației UNIREA - ODIP,  precum și la unul dintre corturile noastre, care vor fi deschise zilnic până la ora 19.00. Pentru început, vom avea un cort în fața Poștei Centrale și la intersecția străzii Dokuceaev și șoseaua Hâncești. Nu ne vom opri doar la corturi, vor fi și voluntari cu liste mobile, care se vor deplasa prin locurile publice și vor colecta semnături”, a declarat Mihai Soltan, coordonator „UNIREA - ODIP”.

Începerea colectării semnăturilor va avea loc pe data de 15 mai, iar campania va dura până pe 1 septembrie 2018.

Pe 1 decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918.