„Înainte de a veni aici, am avut oportunitatea să studiez limba română la Washington. Avem o școală specială pentru instruirea diplomaților. Am studiat limba română în mod intensiv timp de cinci luni”, a povestit diplomatul.

Potrivit acestuia, studierea unei limbi poate fi comparată cu un sport, întrucât în ambele cazuri sunt importante exerciții practice.

„Aici eu am o lecție de limba română o dată pe săptămână. Pentru mine este o limbă nouă, o limbă frumoasă. Limba română este similară cu spaniolă și cred că este un pic mai ușoară (de învățat, n.r.) decât limba rusă sau limba chineză”, a spus Pettit.

În calitate de diplomat, James Pettit a activat la Ambasada Statelor Unite de la Moscova, precum și la Consulatul american de la Viena și Guadalajara (Mexic), dar și la Institutul American din Taipei (Taiwan). Pe lângă limba engleză, oficialul vorbește în rusă, spaniolă, română, germană, și chineză.

De menționat că astăzi James Pettit a primit titlul de doctor honoris causa din partea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.