„Forţele de ordine au stabilit că aceste instituţii media au fost folosite de un stat agresor în contextul războiului hibrid împotriva Ucrainei. Ancheta este în plină desfăşurare”, a anunţat purtătorul de cuvânt al SBU.

Sediile RIA Novosti şi RT se află în aceeaşi clădire din centrul Kievului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că acţiunile SBU sunt „revoltătoare” şi a cerut organizaţiilor internaţionale să adopte o poziţie severă, avertizând că Rusia va întreprinde măsuri similare .„Până acum ştim că au avut loc acţiuni în forţă împotriva instituţiilor de presă ruseşti. Asta este suficient pentru o poziţie fermă. Vom acţiona agresiv pentru a proteja interesele instituţiilor de presă din Rusia”, a avertizat Peskov, citat de site-ul agenţiei de presă Reuters.

Relaţiile dintre Kiev şi Moscova s-au deteriorat constant după anexarea ilegală a Crimeei în 2014 de către Rusia şi în contextul sprijinului acordat de Moscova separatiştilor din estul Ucrainei. Guvernul de la Kiev susţine că Rusia duce un război hibrid împotriva Ucrainei, prin răspândirea de informaţii false şi propagandistice şi prin lansarea de atacuri cibernetice asupra insituţiilor guvernamentale din Kiev.