De menţionat că Primăria municipiului Chişinău va beneficia de un grant în valoare de peste 18 milioane 970 mii lei (sau peste 920 mii EURO) din partea Consiliului local Sectorul I Bucureşti pentru reabilitarea scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor”.

În acelaşi timp, Primăria municipiului Chişinău îşi asumă cheltuielile în proporţie de 5 la sută din valoarea totală a proiectului, ceea ce constituie circa 945 mii lei, dar şi cheltuielile de proiectare, asistenţă tehnică, lucrări de efectuare a expertizelor documentaţiei de proiect şi supraveghere tehnică a lucrărilor de execuţie.

Implementarea proiectului va începe în perioada imediat următoare, iar lucrările vor fi executate pe parcursul a 14 luni.