Scopul întâlnirii a fost planificarea unor activităţi dedicate Zilei copilului, care, ulterior, vor sprijini Centrul Maternal. Participantele au discutat despre pasiunile şi talentele lor, dar şi cum pot să le aplice pentru a realiza o acţiune concretă.

„Fiecare dintre participante este un model pentru mamele din centru, prin bunătatea, dăruirea și felul lor de a fi. În „Atelierul Mariei”, noi, mamele, trăim emoțiile maternității, ne bucurăm de timpul petrecut împreună, dar și găsim soluții concrete pentru cazurile din Centrul Maternal”, a spus coordonatorul de program, Mihaela Belei.

„Este un eveniment poveste. La început, pare că vii, asculți, participi și încerci să ajuți pe cineva care are nevoie. De fapt, „Atelierul Mariei”, fiind un grup de mămici deosebite, doamne cu suflet mare, cu istorii și experiențe proprii, te ajută pe tine să crești din toate punctele de vedere - spiritual, moral, social și cultural. Istoriile mămicilor pe care le auzim ne schimbă gândirea, ne marchează sufletele și ne fac să cugetăm cum am putea noi să intervenim și să le ajutăm”, a menționat participanta Elena Geru.

Invitatele au participat şi la un atelier de ornamentare a ramelor foto, moment moderat de Cristina Olaru. Până la data de 28 iunie, când va avea lor următorul atelier, participantele vor amplasa fotografii din cadrul acţiunilor realizate în aceste rame.

„Din 2017, avem o tradiţie frumoasă să ne revedem în „Atelierul Mariei” cu acest grup minunat de femei care susţin Programul „În braţele mamei”. Cu fiecare întâlnire dezvoltăm comunitatea mamelor sensibile la subiectul maternităţii, împărtăşim reuşitele asistenţei oferite de echipa din Centrul Maternal, cu sprijinul donatorilor, dar şi nevoile zilnice. Apreciem bunăvoinţa cu care ne răspund participantele şi modul în care reuşesc să mobilizeze copii şi adulţi pentru a fi alături de mamele şi copiii din Centru”, a declarat responsabilul de PR şi atragere de fonduri, Anna Ceban.

„Atelierul Mariei” este comunitatea mamelor care, iubind, ascultă, răspund, intervin și educă. Evenimentul este la cea de-a șasea ediție.