În cadrul unei conferințe de presă, ofițerul pe operațiuni în educație al Băncii Mondiale, Lucia Casap, spune că există semne că absolvenții se confruntă cu greutăți în identificarea unui post de muncă.

„50% din companii raportează că întâmpină dificultăți majore în a găsi o persoană care să ocupe posturile vacante și să dispună de competențele necesare. Pe de altă parte, 43% dintre angajații actuali, cu studii superioare, semnalează discrepanțe dintre studiile de care dispun și cele necesare la postul ocupat. 28% din angajați sunt supra calificați pentru profesia pe care o ocupă, iar 9% sunt angajați în domeniu care nu e relevant studiilor obținute”, spune Casap.

În rândul populației tinere, discrepanțele sunt și mai mari, spune specialista. Unul din doi angajați până la 30 de ani cu studii superioare spune că întâmpină discrepanțe dintre studiile primite și cele cerute de angajator.

La capitolul universități, Casap spune că numărul universităţilor în Moldova s-a micşorat din anul 2005 de la 35 la 30, în timp ce numărul studenţilor - cu peste 40%. trendul se va menține și, până în 2020, numărul studenților va scădea cu 20.000.