În total în listele electorale au fost incluși 748.675 de alegatori, dintre care 631.625 în Capitală și 104.412 la Bălți.

De ce avem alegeri

În Capitală, numărătoarea inversă către un scrutin electoral anticipat a început pe 16 februarie, când liberalul Dorin Chirtoacă a anunțat că renunță la funcția de primar, „în semn de protest și abuz împotriva orașului”. Renato Usatîi a demisionat din funcție cu câteva zile înainte de Chirtoacă. Politicianul care o bună parte a mandatului său s-a aflat la Moscova, a spus că a luat această decizie după ce întreaga activitate a orașului Bălți a fost blocată.

În comuna Nemțeni, primarul PD Gheorghe Filipschi a demisionat din „motive personale”. La Leușeni, Hîncești, primarul Octavian Buță (PLDM) și-a dat demisia în decembrie 2017. Acesta a fost ales în fruntea primăriei din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova. Ion Terentii, primarul comunei Jora de Mijloc din raionul Orhei, a decedat în toamna anului trecut. Îm comuna Volovița din raionul Soroca a rămas fără primar în toamna anului trecut. Lilian Maxim, ales pe listele PLDM, și-a depus demisia „din motive personale”. De asemenea, primarul comunei Pîrlița din raionul Ungheni, Ion Bejan, ales din partea PD, a decedat în luna februarie a anului curent.

Pe cine alegem

La Chișinău, pentru un an în funcția de primar, până la viitoarele alegeri locale generale din 2019, luptă 11 candidați  (după ce candidatura Reghinei Apostolova (Partidul „Șor) a fost suspendată.

Vasile Costiuc - Partidul Politic „Democrația Acasă”

Andrei Năstase - Partidul Politic „Platforma Demnitate şi Adevăr”

Alexandr Roșco - Partidul Politic “Casa Noastră-Moldova”            

Valeriu Munteanu - Partidul Liberal

Ion Ceban - Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”

Victor Strătilă - Partidul Politic „Partidul Verde Ecologist”

Alexandra Can - Partidul Național Liberal

Maxim Braila - Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova

Silvia Radu - Candidat independent

Alexandru Mîțu - Partidul Politic “PARTIDUL RUSO-SLAVEAN DIN MOLDOVA”

Constantin Codreanu - Partidul Politic “Partidul Unității Naționale”.

 

La Bălți alegem dintre 8 candidați:

Arina Spătaru - Partidul Politic „Platforma Demnitate şi Adevăr”

Alexandr Usatîi - Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”

Pavel Verejanu - Partidul Politic “ȘOR”

Nicolai Grigorișin - Partidul Politic Partidul Nostru

Sergiu Burlacu - Partidul Politic “Partidul Unității Naționale”

Elena Grițco - Candidat independent

Simion Guțu - Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”

Oleg Topolnițki - Partidul Politic “PARTIDUL RUSO-SLAVEAN DIN MOLDOVA”

 

Vezi aici candidații din celelalte cinci localități. Amintim că Partidul Democrat nu a înaintat niciun candidat pentru alegerile locale noi din cele mai mari orașe: Chișinău și Bălți. Situația e diametral opusă în raioane, unde în Leușeni și Nemțeni (Hîncești), Volovița (Soroca), Jora de Mijloc (Orhei) și Pîrlița (Orhei) democrații au câte un candidat.

Urnele se deschid astăzi la 7:00 și se închid la 21:00.