După mai multe insistențe din partea membrului CEC Vasile Gafton de a obține, totuși, răspunsuri la întrebările pe care le-a adresat reprezentantului PSRM, a intervenit președintele comisiei, Alina Russu. Aceasta a precizat că reprezentantul poate să nu răspundă dacă nu mai are nimic de completat. „Doamna președinte, nu sunteți avocat. Cu așa afirmații ne dați o palmă și spuneți ieșiți de aici. Asta e o ofensă. Eu îi spun să răspundă concret, dvs îi spuneți să nu răspundă”, s-a revoltat Vasile Gafton. 

„Nu sunt avocatul nimănui, sunt avocatul propriu. De aceea consider să prezidez ședințele CEC așa cum statuează regulamentul de activitate și din convingerile pe care le am”, a răspuns Alina Russu.