În municipiul Bălți, potrivit datelor preliminare, alegerile au fost câștigate de către candidatul Partidului Politic Partidul Nostru, Nicolai Grigorișin, iar în comuna Jora de Mijloc, raionul Orhei, a câștigat alegerile candidata Partidului Șor, Marina Tauber. În celelalte localități, învingători au ieșit candidații Partidului Democrat. 

În comuna Leușeni, raionul Hâncești, cele mai multe voturi, 90,79%, le-a acumulat Ion Dragan, candidatul PDM, care a concurat cu Ion Bujeac de la PSRM. În satul Nemțeni, raionul Hâncești, cele mai multe voturi, 82,58%, le-a acumulat Maria Ghițu, candidat PDM, care a concurat cu Timofei Sindilă de la PSRM.

Învingător în comuna Volovița, raionul Soroca, a ieșit Ghenadie Nitrean, candidat PDM, cu 79,36%, învingându-l pe Alexandru Cerchez de la PSRM. În comuna Pârlița, raionul Ungheni, a câștigat Stanislav Babuțac, candidat PDM - 85,61%, având-o drept concurentă pe Galina Andriuța, de la Partidul Platforma Demnitate și Adevăr.

La Chișinău, urmează să fie organizat turul doi de alegeri în două săptămâni. Socialistul Ion Ceban a luat aproape 41% din voturi, iar candidatul PPDA - puțin peste 32%.